Buletin informativ nr.1 /martie 2011 | |||
Buletin Informativ Punctul de Contact ESPON România Nr. 1 /martie 2011 |
|||
![]() | |||
![]() ![]() În acest număr
|
Stimaţi potenţiali beneficiari ai Programului ESPON 2013,
La început de primăvară, informaţiile ESPON vin către dumneavoastră într-un format nou, pe care sperăm să-l consideraţi mai uşor de urmărit şi mai accesibil. În numărul inaugural, vă transmitem informaţii privind apelurile ESPON curente şi viitoare, formarea parteneriatelor, evenimentele naţionale şi europene, precum şi principale rezultate ale cercetărilor ESPON. După cum ştiţi, Programul ESPON 2013 contribuie la formularea politicilor din domeniul dezvoltării teritoriale prin furnizarea către factorii de decizie a unor studii, analize, date, indicatori privitor la dinamicile teritoriului european, la perspectivele de viitor si la impactul politicilor, evidenţiind totodată diversitatea teritoriului. ESPON 2013 este un program operaţional în cadrul Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană al Politicii de Coeziune a Uniunii Europene prin care sunt finanţate proiecte de cercetare a teritoriului european. Anul 2011 este, potrivit calendarului de implementare a programului, ultimul an în care sunt lansate apeluri pentru propuneri de proiecte de cercetare. Suntem în faţa unui an plin în care ne dorim ca numărul instituţiilor din România care participă la proiecte de cercetare să fie cât mai numeros, iar expertiza naţională de cercetare să fie cât mai bine reprezentată în la nivelul „spaţiului” ESPON. De asemenea, suntem convinşi că anul 2011 va aduce rezultate din ce în ce mai consistente pe diverse tematici: studiul schimbărilor climatice, al indicatorilor teritoriali, al agriculturii, al politicilor de transport, al demografiei, al cercetării zonelor rurale, etc. Un număr de 40 de proiecte de cercetare finanţate în cadrul programului au produs sau sunt în curs de a produce rezultate semnificative pentru orientarea politicilor în domeniu. Ne exprimăm speranţa că informaţiile transmise vor sprijini participarea cu succes la apelurile ESPON şi la utilizarea rezultatelor cercetărilor ESPON în formularea politicilor şi vă asigurăm de întregul nostru sprijin în acest sens. Cu acest prilej vă dorim o primăvară frumoasă şi mult succes în proiectele dumneavoastră viitoare! Punctul de Contact ESPON din România |
||
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Departamentul de Geografie Cuguat-TIGRIS Str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 14, BIROURILE 514-515, Iaşi, ROMÂNIA, 700057 – RO Georgiana MURGU Tel: +40 232 201 751 Mobil: : +40 754 068 106 Fax: + 40 232 201 779 / 201 487 E-mail: pcer@uaic.ro, georgiana_murgu@yahoo.com |
![]() |
Reminder apeluri - termen limită 21 martie Au mai rămas 17 de zile până la termenul limtă la care organismele cu capacitate de cercetare publice şi private şi autorităţile publice pot depune propuneri de proiecte şi expresii de interes în cadrul Programului ESPON 2013 – Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii teritoriale (www.espon.eu). În cadrul apelului curent propunerile de proiecte şi expresii de interes se formulează în parteneriat format din organisme eligibile care provin din cel puţin trei state participante la program. Bugetul total disponibil al apelului este de 5.493.000 € (.....) |
|
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială Serviciul Strategie şi Coeziune Teritorială Strada Apolodor nr. 17, Lat. Nord, Sector 5 Bucureşti, ROMÂNIA, 050741 – RO Telefon: + 40 372 114 515 Fax: + 40 372 114 587 |
![]() |
Viitoare oportunităţi ESPON Viitoare oportunităţi ESPON vor fi lansate pe data de 24 august 2011. Termenul limită de depunere va fi 20 octombrie 2011. Vor fi lansate apeluri pentru propuneri de proiecte în cadru următoarelor prioirtăţi: Prioritatea 1 (4 cercetări aplicate), Prioritatea 2/ Etapa 2 (4-5 analize focalizate), Prioritatea 3 (3 proiecte în cadrul platformei ştiinţifice) şi Prioritatea 4. (.....) |
|
Delia Elena POPA – manager public Telefon: + 40 372 114 560 Fax: + 40 372 114 587 Mobil: +40 749 196 946 E-mail:delia.popa@mdrt.ro, espon2013@mdrt.ro Website: www.mdrt.ro |
![]() |
Formarea parteneriatelor pentru proiecte ESPON Proiectele ESPON sunt, în general, formulate şi implementate în cadrul unui parteneriat format din instituţii eligibile din cel puţin 3 state diferite participante la Programul ESPON 2013. Este foarte important ca partenerii să deţină experienţă în ceea ce priveşte cooperarea în cadrul unor proiecte transnaţionale şi al realizării unor proiecte de cercetare la un nivel transnaţional. Pentru identificarea partenerilor vă recomandăm să utilizaţi sursele recomandate la www.esponromania.ro, secţiunea „Formare de parteneriate”. (.....) |
|
Suport ştiinţific Radu NECŞULIU - consilier evaluare – examinare Telefon: + 40 372 114 560 Mobil: +40 752 196 232 Fax: + 40 372 114 587 E-mail: radu.necsuliu@mdrt.ro Website: www.mdrt.ro |
![]() |
Evenimente Aflaţi informaţii despre rezultatele evenimente de informare ESPON „Noi oportunităţi de finanţare ESPON pentru proiecte de cercetare a teritoriului” care au avut loc la Bucureşti, 3 februarie 2011, Timişoara 15 februarie 2011, Iaşi, 17 februarie 2011. La această secţiune puteţi accesa prezentările susţinute în cadrul evenimentelor, fotografii şi listele participanţilor. De asemenea puteţi accesa calendarul estimativ al evenimentelor viitoare organizate la nivel UE şi naţional.(.....) |
|
Surse de informare www.espon.eu (site-ul Programului ESPON 2013); www.esponromania.ro (site-ul Punctului de Contact ESPON din România) www.mdrt.ro-Secţiunea ESPON (site-ul Autorităţii Naţionale a Programului ESPON 2013) www.infocooperare.ro - INFO ESPON (portalul programelor de cooperare teritorială europeană) |
![]() |
Broşura naţională ESPON În scopul valorificării la naţional a rezultatelor cercetărilor ESPON, MDRT a realizat în colaborare cu Punctul de Contact ESPON din România broşura Cercetarea teritorială în sprijinul obiectivelor europene de coeziune şi competitivitate, publicaţie care conţine prezentare sintetică a primelor 12 proiecte finanţate în cadrul Programului ESPON 2013 şi a imaginii României prezentată în aceste studii. Documentul se doreşte a fi un instrument în sprijinul utilizării de către autorităţile publice şi practicieni a rezultatelor cercetărilor ESPON. (.....) |
|
![]() |
Cercetări ESPON Informaţii despre rezultatele proiectelor ESPON puteţi să accesaţi la www.espon.eu secţiunea „Projects”. În acest număr: DEMIFER TERCO SEMIGRA INTERSTRAT First ESPON 2013 Scientific Report(....) |
||